Tipuri diferite de SEO

Ai primit deja câteva oferte pentru servicii SEO și nu știi ce înseamnă SEO ON Page, SEO OFF Page, care este mai important și ce te ajută cu adevărat să-ți crești vizibilitatea magazinului tău online sau a site-ului de prezentare? Încerci să-ți optimizezi site-ul și nu știi cum și de unde să începi? Iată un mic ghid despre ce este SEO și ce presupun diferitele tipuri de SEO, dar și impactul acestor tactici asupra clasării site-ului tău pe prima pagină în rezultatele Google pentru cuvintele cheie care îți pot aduce clienți interesați.

Pentru început, abrevierea SEO are la bază conceptul de Search Engine Optimization, adică optimizare pentru motoarele de căutare. În lume apar 3 site-uri pe secundă, ceea ce presupune o capacitate enormă de indexare pentru Google și alte motoare de căutare.Acestea au evoluat în timp, iar astăzi pot distinge, de cele mai multe ori, conținutul calitativ de cel slab, care conține și mult spam. A apărut astfel și necesitatea de a crea strategii de marketing online care să ajute site-urile web ale diferitelor companii să se plaseze cât mai sus în marea de căutări ale utilizatorilor cu acces la internet. Specialiștii în marketing digital au început să studieze fenomenul și, iată că, astăzi există tipuri diferite (adică maniere sau abordări) de a spori traficul calitativ al unui site, puse în practică de antreprenori, liber profesioniști, angajați din departamentele de marketing sau agenții SEO.

Cea mai importantă distincție este între optimizarea internă, adică SEO ON Page sau on-site și cea externă, în afara paginilor site-ului, adică SEO OFF Page sau off-site.

SEO ON Page sau SEO on-site

Așa cum reiese și din denumire, optimizarea de tip SEO ON Page include toate acțiunile pe care le poți face direct în site-ul tău pentru a îmbunătăți clasamentul acestuia în căutări pentru cât mai multe cuvinte cheie care au legătură cu activitatea pe care o desfășori.

SEO on-site include optimizarea codului HTML-ului a paginilor site-ului, a arhitecturii acestuia, a rețelei de link-uri interne, dar și a metadatelor (meta titlul, meta descrierea) și densitatea cuvintelor cheie, împreună cu postarea de conținut și imagini relevante de înaltă calitate. Aceste modificări se află în controlul tău sau al specialiștilor din agenția SEO cu care colaborezi și se pot adapta constant. Toate duc la îmbunătățirea semnificativă a experienței pe site, lucru care îți va fideliza clienții și îți va aduce și alți potențiali cumpărători.

Cele mai multe dintre tacticile de SEO ON Page există de ani de zile și încă au un impact major asupra vizibilității site-ului tău, adică asupra poziției în Google pentru grupurile de cuvinte cheie relevante.

Cât de important este SEO ON Page pentru vizibilitatea site-ului tău?

Un studiu de caz realizat de Mockinbird a observat o creștere de 62% a traficului organic (neplătit) prin simpla actualizare a titlurilor (headings) din site, iar Brand New Copy și-a crescut traficul neplătit cu 48% actualizându-și metadatele și structura de link-uri interne.

Un lucru pe care multe agenții specializate în SEO OFF Page nu îl spun, este faptul că nici o acțiune de SEO OFF Page nu va avea rezultatul scontat, cât timp site-ul tău nu el însuși optimizat. Exact ca în cazul unui magazin fizic, nu e bine să dai sfoară în țară dacă încă ai rafturi goale, nu ai lumină sau suficienți angajați să servească clienții.

Iată doar câteva exemple de acțiuni concrete de SEO ON Page care au și vor avea un impact major și în anii următori:

  • Metadatele. Aceste informații includ titlurile și descrierile paginii din codul site-ului, adică exact acele informații pe care utilizatorii le văd în rezultate, și care îi conving sau nu să dea click. Google extrage uneori conținut din pagină și îl inserează dinamic ca descriere în rezultate, atunci când se potrivește mai bine cu interogarea utilizatorului. Cu toate acestea, toate paginile site-ului tău au nevoie de cele mai bune meta titluri și meta descrieri, chiar dacă nu vor fi întotdeauna folosite.
  • Schema.org. Folosirea microdatelor este o altă componentă din spatele site-ului, care le spune motoarele de căutare mai multe despre conținutul din pagină și care funcționează ca o cerneală invizibilă. Create în 2011, există acum aproape 600 de tipuri diferite de informații pe care le poți include. Inclusiv Google, în cadrul conferinței sale anuale Google I/O a împărtășit un eșantion de studii de caz, care arată cum marcajul Schema și rezultatele “bogate”, adică rich results, ajută la creșterea interacțiunii și a numărului de click-uri în rezultate. Schema de marcare (markup schema) este ceea ce ajută Google să afișeze fragmente cu mai multe informații în rezultatele căutării. De exemplu, primele site-uri pentru diferite rețete care apar în rezultatele Google, care conțin și poze, timpul de preparare, numărul de porții, prețuri, dar și evaluările utilizatorilor folosesc schema. Și site-urile de prezentare, și magazinele online, ar trebui să utilizeze marcajul schema.
  • Fragmentele recomandate, adică featured snippet, uneori denumite Poziția 0, reprezintă un fragment de conținut extras din conținutul unei pagini web și difuzat direct în rezultatele căutării, beneficiind de cea mai mare vizibilitate. Când vrei să obții un fragment recomandat, trebuie să înțelegi algoritmul RankBrain și intenția de căutare din spatele interogării, pe care dorești să o adresezi prin fragmentul recomandat. În cazul în care conținutul din site oferă mai multă valoare utilizatorilor față de toate celelalte pagini web, răspunzând perfect intenției din spatele căutării, Google va difuza conținutul sub formă de featured snippet. Sunt 4 tipuri de tipuri de fragmente recomandate, adică Google poate extrage din site-ul tău un paragraf, o listă, un tabel sau chiar un clip video.
  • Rețeaua de link-uri interne a site-ului este iarăși o activitate SEO despre care nu se vorbește suficient în propunerile de optimizare ale site-urilor. Link-urile interne sunt importante deoarece pot ajuta Google să înțeleagă și să clasifice mai bine site-ul tău. O structură logică de link-uri, marcată prin texte de legătură sau “ancore” corecte, va indica motoarelor de căutare ce pagini ale site-ului tău sunt importante, oferind și un context mai larg pentru conținutul din pagină. Atenție, acest lucru nu înseamnă supra-optimizarea ancorelor cu multe cuvinte cheie, crearea de link-uri către pagini cu erori, prea multe sau prea puține link-uri șamd.

SEO OFF Page sau SEO off-site

SEO OFF Page include toate acțiunile pe care le faci în afara site-ului tău pentru a-ți atrage noi utilizatori și pentru a îmbunătăți brandingul, imaginea, loialitatea clienților tăi, fie că este vorba despre vizibilitate pe rețele sociale, influencer marketing, articole relevante pe alte site-uri, creșterea numărului de link-uri către site-ul tău (link building), obținerea de recenzii de la clienți șamd.

SEO OFF Page acoperă orice formă de promovare pe care o derulezi în exterior și practic ii spune lui Google ce părere au ceilalți despre brandul și site-ul tău.

Cât de important este SEO OFF Page pentru vizibilitatea site-ului tău?

SEO OFF Page reprezintă o parte importantă din orice strategie SEO și poate grăbi creșterea vizibilității oricărui site. Din păcate, în România, multe strategii SEO se concentrează exclusiv pe campaniile de link building, fără să ia deloc în calcul optimizarea internă a site-ului sau alte acțiuni, care pot crește vizibilitatea din interior și exterior. SEO OFF Page funcționează dacă și numai dacă site-ul este optimizat din punct de vedere SEO ON Page. Altfel, oferă ZERO rezultate sau randamentul este mult diminuat. Un studiu Moz a observat că multe campanii SEO se concentrează 30% din timp pe acțiuni de SEO ON page și 70% pe SEO OFF Page.

Să alegi între SEO ON Page și OFF Page ar fi ca și cum ar trebui să alegi între structură sau un acoperiș pentru casa ta. Aceste tactici lucrează împreună pentru a-ți îmbunătăți clasamentul în motoarele de căutare în mod complementar. La fel cum construiești o casă, vrei să pui mai întâi fundația, înainte de a construi restul casei.

Una dintre cele mai mari populare tactici de SEO OFF Page este creșterea numărului de backlink-uri, adică de legături externe care duc către site-ul tău, cunoscută sub denumirea de link building. Până acum aproximativ 10 ani, Google nu a discriminat ce fel de link-uri externe trimiteau către site-ul tău. Existau mii de directoare web dedicate strict link-urilor către alte site-uri, denumite ferme de link-uri. În prezent, Google penalizează site-urile web care ar putea avea backlink-uri pe care le consideră spam sau de la site-uri care nu au legătură cu domeniul lor de activitate.

Sunt multe tactici de SEO OFF Page care îți pot aduce rezultate și care nu implică achiziționarea de advertoriale plătite în publicații. Cele mai eficiente sunt:

  • Partajarea de imagini originale, pe care le poți urca pe site-uri precum Pinterest, Facebook, Instagram, Reddit și Imgur. Imaginile pot fi o modalitate excelentă de a atrage mai mult trafic, dacă afacerea sa este într-o nișă competitivă. În mare parte, se datorează faptului că imaginile tind să obțină mai multe vizualizări decât conținutul de tip text.
  • Crearea de clipuri video originale. Știai că există acțiuni de optimizare SEO pentru YouTube? YouTube este cea mai mare platformă video de pe internet și este, de asemenea, considerat unul dintre cele mai mari motoare de căutare. Prin urmare, este important ca tot conținutul video să fie urcat și optimizat și pe această platformă.
  • Crearea de conținut de calitate. Vrei ca brandul tău să fie menționat de publicații din nișa ta de activitate sau chiar generale? Vrei să primești link-uri externe în mod natural? Concentrează-ți eforturile și pe crearea de conținut comercial, pe studii de caz sau răspunsuri complete la problemele domeniului tău de activitate și conținutul tău va fi partajat în mod natural de utilizatori, publicații și specialiști în domeniu. Când poți crea o știre interesantă, impactul va fi mult mai mare. De asemenea, având în vedere actualizarea de algoritm Google MUM, este important să creezi conținut unic, care acoperă subiecte specifice, neabordate de competiție.
  • Implementarea unei strategii pentru generarea de recenzii pozitive. Ce crezi că va alege un client care are ca opțiuni 2 branduri care vând același lucru, în condițiile în care unul dintre ele are peste 150 de recenzii preponderent pozitive, iar celălat doar câteva și care nici măcar nu par acordate de utilizatori reali? Inclusiv recenziile negative pot fi o oportunitatea de a-ți atrage clienți prin modul în care răspunzi la ele.

White hat SEO 

Întotdeauna ar trebui să alegi doar acțiunile etice, în acord cu politicile stabilite de motoarele de căutare. Deși acest lucru înseamnă drumul greu, anevoios, adică SEO pe bune, fără rezultate imediate, acțiunile corecte de optimizare îți vor facilita o creștere mai lentă, dar mult mai eficientă pe termen lung. Clasarea în rezultatele neplătite Google se bazează în primul rând, pe merit.

Black hat SEO 

Abordarea black hat SEO presupune a găsi vulnerabilități în procesele algoritmului Google și a profita de ele pentru a poziționare mai bună în căutări. Este lipsită de etică deontologică și nu este deloc recomandată. Chiar dacă poate da rezultate, acestea nu sunt sigure în timp. Câteva exemple de black hat SEO sunt: cuvintele cheie excesive utilizate în titluri și descrieri, conținut diferit pentru Google, în comparație cu cel oferit clienților, achiziționarea de recenzii false sau chiar a utilizatorilor din social media șamd.

După cum poți observa, nu sunt aspecte noi, pe care să nu le fi remarcat, cel puțin o dată, în mediul online și multe afaceri nu sunt conștiente de ele sau le acceptă deoarece dau rapid rezultate, pentru perioade scurte de timp. Dar acestea nu se mențin în timp și nu se atrag clienți reali. Până la urmă, vizibilitatea fără vânzări nu ajută nicio afacere.

Grey hat SEO

Gray hat SEO însumează tehnici care sunt la limita dintre black hat SEO și cea white hat SEO. Această abordare este deseori folosită pentru a se demonstra cât mod rapid atingerea obiectivelor, și include, dar nu se limitează la metode precum: clickbait-ul (folosirea senzaționalului pentru a atrage click-uri în mod excesiv), schimbarea suspectă de link-uri între site-uri pentru vizibilitate și expunere, review-uri plătite printre cele autentice ori spinning content, adică rescrierea conținutului pentru a da impresia de conținut nou, deși acesta deja există. Adică se adaugă conținut care nu aduce nicio informație nouă, ci doar repetă sub altă formă informațiile care sunt deja prezente în site.

Diferența dintre grey hat SEO și black hat SEO este că grey hat utilizează tehnici care nu încalcă întotdeauna în mod direct regulile motoarelor de căutare. Această zonă gri a optimizării motoarelor de căutare face ca grey hat SEO să fie mai tentant decât metodele black hat SEO, dar vine cu riscuri de penalizare pe termen lung și nu merită efortul.

SEO negativ

Cea mai puțin dezirabilă tehnică, SEO negativ înseamnă a acționa împotriva competiției tale cu scopul de a-i periclita existența online prin crearea de recenzii negative false, pătrunderea ilegală pe un site pentru a-i modifica conținutul, crearea unui profil de link-uri externe de tip spam etc. Orice acțiune de acest tip încalcă legea, iar cel implicat este pasibil de a răspunde în fața legii.

Din nefericire, este o practică frecventă în România și echipa PePrimaPagina a derulat câteva campanii pentru a elimina aceste acțiuni nocive pentru mai mulți dintre clienții noștri, deoarece există metode eficiente de a le combate.

SEO tehnic

Partea tehnică a optimizării SEO include toate tehnicile și activitățile pe care le poți face pentru ca site-ul tău să fie mai ușor de citit de către Google, și deci, mai ușor de indexat.

Zona de SEO Tehnic este acoperită de SEO ON Page, dar și de zona de programare, deoarece multe dintre acțiuni sunt realizate de către dezvoltatorii web, și include: acțiuni de optimizare a server-ului pe care este găzduit site-ul, formatarea potrivită a conținutului multimedia, rezolvarea erorilor din site, instalarea certificatului SSL, optimizarea site map-ului (harta site-ului) și a arhitecturii site-ului, optimizarea pentru mobil și a vitezei de încărcare șamd.

Cât de important este SEO tehnic? Acesta reprezintă fundația oricărei strategii SEO și să neglijezi zona de optimizare tehnică înseamnă și că nu te interesează experiența pe care o au utilizatorii pe site-ul tău. Nimeni nu mai are răbdare în zilele noastre să stea pe un site care nu se încarcă rapid, care dă erori sau care nu este optimizat pentru orice tip de dispozitiv.

SEO local

SEO local se referă la o tehnică ce aparține categoriei de SEO OFF Page și implică diferite tehnici de creștere în vizibilitate pe plan local. Acest aspect este cu atât mai important, atunci când ai o companie cu prezență fizică și ai nevoie de vizite în locație. SEO local plasează afacerea ta în topul rezultatelor căutărilor locale de proximitate pe Google și Google Maps.

SEO de conținut

Conținutul optimizat se folosește atât în tacticile de SEO ON Page, cât și OFF Page. Marketingul de conținut este de obicei optimizat în jurul cuvintelor și a frazelor cheie și trebuie să ia neapărat în calcul intenția utilizatorilor. Totul se poate optimiza în site, începând cu descrierile de poze, conținutul video sau interactiv, meta-urile, titlurile, descrierea produselor și a serviciilor șamd. Nu se poate face SEO fără conținut.

Cel mai important lucru este să livrezi calitate, nu cantitate, deoarece internetul este plin de pagini cu conținut slab, care nu convinge și doar frustrează utilizatorii. De asemenea, este important să păstrezi un ritm constant. HubSpot raportează că site-urile de companii care publică în mod regulat postări pe blog obțin cu 350% mai mult trafic față de cele care nu au implementată o strategie de marketing de conținut.

SEO pentru mobil

SEO pentru mobil înseamnă optimizarea site-ului pentru orice tip de dispozitiv și reprezintă o parte componentă de SEO tehnic.Experiența utilizatorului este îmbunătățită semnificativ (majoritatea celor care îți accesează site-ul de pe telefon, reprezintă un procent cuprins între 50-90%, în funcție de domeniul de activitate). Pe termen lung, are un impact semnificativ asupra atragerii de trafic organic, influențând puternic și rata de conversie.

SEO pentru ecommerce

SEO pentru magazinele online este mai complex față de cel pentru site-uri de prezentare. Cum peste 80% dintre utilizatorii caută pe Google un produs sau un serviciu înainte de a-l achiziționa, scopul este o poziționare cât mai sus în rezultatele neplătite, pentru a crește și traficul online, și vânzările.

Există desigur și opțiunea de promovare online plătită, dar, în condițiile în care nu poți controla costul per click, iar acesta este intr-o creștere constantă post-pandemie, este păgubos să ignori optimizarea SEO pe termen lung.

SEO internațional

SEO internațional este important dacă te adresezi unui public larg, dincolo de granițe. Acesta se referă la optimizarea prezenței în online cu scopul de a apărea în rezultate pentru căutări din toată lumea.

Google încearcă să clasifice conținutul și să decidă dacă este potrivit pentru cineva care se află într-o anumită zonă geografică. Un element important îl constituie și limba. Tot ce există pe site-ul tău poate fi structurat și optimizat pentru a se potrivi unui game largi de utilizatori, la fel ca și eforturile de SEO OFF Page.

În concluzie, tacticile SEO reprezintă un arsenal întreg de acțiuni pe care le poți face și îmbunătăți în timp, pentru ca site-ul tău să crească organic. Dar ceea ce se potrivește unei afaceri similare nu înseamnă că îți va aduce și ție rezultate! Cele mai eficiente strategii SEO sunt cele personalizate strict nevoilor site-ului tău și companiei tale. Altfel, riști să cheltuiești bani în direcții greșite, fără să vezi rezultatele promise.

Ai nevoie de o campanie SEO care să-ți crească vizibilitatea în online în fața publicului cu adevărat interesat de ceea ce vinzi? Nu vrei să-ți cheltui bugetul în mod ineficient pe acțiuni de marketing online de care site-ul și afacerea ta nu au nevoie? Te putem ajuta! Scrie-ne pe office@peprimapagina.ro sau sună-ne la ☎️0755430685!

Pe Prima Pagina
Program: Luni-Vineri, 9:00-20:00
office[at]peprimapagina[.]ro
+40 755 430 685
©2024 PePrimaPagina - Toate drepturile rezervate. By Pixelarium