Există atât de mult conținut online și atât de puțin conținut de calitate! Diferența între conținutul de marketing scris de dragul SEO și content marketingul conceput pentru persoane reale, interesate de produsele și serviciile companiei tale, este de la cer la pământ! Cuvinte-cheie, idei conectate în fraze sonore acceptabile, care nu spun și nu transmit nimic valoros, adică un simulacru de scriere bună doar arată bine la prima vedere, dar se destramă și nu produce nici un rezultat atunci când există doar de dragul de a fi!
Marketingul de conținut de calitate și original conectează oamenii reali cu brandul și compania ta, deoarece este suficient de convingător, informativ și de încredere, astfel încât să transforme brandul tău într-o autoritate din domeniul în care activezi, să-i confere umanitate și valori în care persoanele reale se pot regăsi.
Content marketingul există într-o mulțime de forme: clipuri video, imagini, sondaje, povești spuse pe rețelele sociale sau în podcast-uri, PDF-uri, reclame de tip Google Ads, afișe tipărite și chiar cuvinte printate pe tricourile angajaților tăi! Cum poți însă să te faci observat și apreciat de către clienții tăi? Ce tip de conținut este cel care îți aduce și conversii? În general, orice formă de content marketing care este atât de abil creată, încât nu sună a marketing.
Orice persoană cu o conexiune de internet vede între 4 și zece mii de mesaje de marketing pe zi, conform estimărilor actuale. Această supraabundență creează ocompetiție acerbă pentru atenția cumpărătorilor între compania ta și restul pieței. Și nu te lupți doar cu competitorii tăi direcți, ci cu orice altă companie care generează orice formă de conținut de marketing, pentru promovarea serviciilor sau a produselor sale!
Marketingul tradițional însemna să spui lumii că ești minunat în ceea ce faci. Marketingul de conținut este despre a arăta lumii cât de minunat ești în ceea ce faci. O strategie de marketing de conținut reprezintă colectarea tuturor datelor necesare, combinate cu efort creativ pentru a dezvolta o campanie credibilă și eficientă de marketing de conținut.
Capacitatea de a crea conținut excelent pe site-ul tău web și în toată comunicarea ta online și offline determină viitorul afacerii tale. Cum doar actualizarea unor articole de blog mai vechi din punct de vedere imagini și conținut poate aduce o creștere de 106% de vizitatori în site, conform HubSpot, o strategie de marketing de conținut te poate transforma într-un brand care nu este doar cunoscut, ci și apreciat, popular și respectat.
Content marketingul îți pune în lumină adevărata valoare prin originalitate,utilitate, calitate şi captivarea interesului publicului care contează, jucând implicit un rol activ în optimizarea SEO. În fiecare zi, scade toleranța publicului bombardat cu conținut de marketing superficial, lipsit de empatie și sinceritate. Există atât de multe opțiuni și este infinit mai ușor să obții informațiile necesare în altă parte în online.
Prin marketingul de conţinut se scrie povestea afacerii tale într-un mod atractiv și persuasiv, care să suscite curiozitatea, însă să ofere în acelaşi timp date, răspunsuri și informații relevante pentru public, care se simte astfel ascultat, servit și chiar impresionat de onestitatea și generozitatea cu care îți împărtășești expertiza. Iar conţinutul nu se limitează doar la texte, ci termenul acoperă o gamă variată de forme, fiecare potrivită sau nu, de la caz la caz, în funcţie de scopul urmărit de către compania ta. Fie că este vorba de text, de fotografie, de video, blog, podcast, prezentare de produs, recenzie externă, eBook, infografice, comunicate de presă, toate au rolul lor bine definit în strategia de marketing de conținut, care nu trebuie să piardă din vedere obiectivele afacerii tale.
Fiecare act în crearea de content marketing eficient începe cu o documentare și o analiză temeinică despre companie şi competitorii săi, pentru a identifica toate oportunitățile care pot contribui la succes. Mai mult decât atât, chiar dacă tot ce ține de SEO tehnic, precum viteza de încărcare sau data markup, are un rol important în optimizarea SEO, ceea ce se transmite și modul în care se transmite rămân primordiale. Am întâlnit situații cu site-uri web perfect optimizate din punct de vedere tehnic, care sufereau însă din cauza unui conținut neadecvat atât în site, cât și în afara acestuia, așa cum am întâlnit și cazuri cu site-uri de companii care atrăgeau mii de vizite organice lunar, dar care aveau un nivel al conversiilor mai mult decât nesatisfăcător.
În contextul digitalizării accelerate, orice neglijenţă este penalizată, iar a concluziona că este suficient să ai produse sau servicii valoroase, fără să investești în content marketing, înseamnă să pierzi legătura cu actualii și viitorii tăi clienți. Nu mai este suficient să fii bun, ci şi să comunici eficient cu publicul tău, iar puține canale reușesc mai bine să ajungă la audiența ta la fel de bine precum marketingul de conţinut.
✅Suntem specializați în conținut optimizat SEO de tip unicorn, adică acel conținut text, video, foto și/sau audio, care: este printre cele mai apreciate forme de conținut de către audiența ta, atrage considerabil mai multe vizite, este clasat în primele rezultate Google și are o rată mare de conversie.
✅Scriem mereu fără să pierdem obiectivul final: de a-ți aduce cât mai mulți clienți interesați și convinși că soluțiile pe care le oferi sunt cea mai bună variantă pentru problemele și nevoile lor.
✅Nu practicăm plagiatul, nu credem în conținut supra-optimizat cu cuvinte-cheie, scris doar pentru motoarele de căutare ori într-un limbaj de lemn, dar nici în dezvoltarea de conținut fără documentare serioasă și testarea strategiei propuse. Nu ne pricepem să scriem pentru a umple un site de formă, în lipsă de altceva.
✅Creăm conținut de marketing variat, care poate viza orice etapă din procesul de luare a deciziei de cumpărare, deoarece un mesaj vizibil, folositor, care îi spune clientului tău ce vrea să audă, trebuie să fie consistent și să-l asigure că alege ce-i mai bine pentru sine, fără a fi agresiv. În afară de momentul deciziei finale, cercetarea inițială și evaluarea, dar și experiența post-achiziție contează, întrucât apar nevoi diferite, care pot fi exploatate de concurență.
✅Te ajutăm să ieşi din mulţime. Căutăm și exploatăm fiecare beneficiu pe care afacerea ta îl are și pe care fie nu îl promovezi suficient, fie de care nici măcar nu ești conștient. Poate că nu te-ai gândit sau nu vezi ceea ce te face într-adevăr unic pe piaţă, ce ai diferit în oferta ta, care nu se regăseşte în cea a competiţiei sau la faptul că inclusiv dezavantajele se pot transforma în avantaje în ochii clienților tăi. Rolul nostru este să găsim și să exprimăm cât mai bine beneficiile și valorile produselor și serviciilor tale. Doar astfel potențialii clienți vor deveni clienții tăi pe viață.
✅Îți însuflețim brandul. Ajutăm consumatorii să descopere serviciile și produsele companiei tale. Creăm conținut care generează interacțiune și participare. Construim conținut care răspunde la întrebări, adresează îngrijorări, clădește autoritate și care, în primul rând, vinde.
✅ 70% dintre utilizatorii online preferă să descopere un produs dintr-un articol, mai degrabă decât orice formă de publicitate plătită și dintre aceștia, de 4 ori mai mulți ar prefera un videoclip decât un articol. Avem experiență în crearea de materiale video de orice tip și creșteri neplătite spectaculoase, susținute de o strategie de marketing ce include și conținutul video. Întreabă-ne mai multe despre munca noastră și modul în care îți putem transforma strategia de marketing de conținut într-una care să îți ofere rezultate ani la rând!