Anca Dobrescu, managing partner PePrimaPagina.ro a fost invitată să participe ca speaker în cadrul celei de-a X-a ediții a conferinţei “Antreprenoriat fără gen”, organizată de grupul de presă BURSA, în data de 13 aprilie 2022, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7. Evenimentul a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook și pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media şi suport.
În baza experienței ca antreprenor, Anca a vorbit despre antreprenoriat, marketing online, anomalii și greșeli observate pe piață, dar și despre oportunități pentru afacerile locale.
Anca Dobrescu: “Povestea mea ca antreprenor este strâns legată de viața mea personală. De două ori am rămas însărcinată, și tot de atâtea ori mi-am pierdut locul de muncă. Așa am primit imboldul necesar ca să fac ceea ce-mi doream de multă vreme.
în plus, chiar și în perioadele în care nu m-am ocupat de marketing, am folosit diferite tactici, așa cum sunt sigură că faceți și dumneavoastră. Ca să vă dau câteva exemple: modul în care prezentam echipelor faptul că li s-au mărit obiectivele sau încercând să găsesc tot felul de metode prin care să conving companiile să doneze bani pentru a proteja pădurile României.
Pentru ca o persoană sau o companie să vrea să dea bani, trebuie să înveți să spui o poveste fascinantă. Parafrazând replica din Filantropica, a marelui actor Gheorghe Dincă: o mână-ntinsă care nu spune o poveste…nu primește nimic.
Acest lucru este valabil și în cazul afacerilor. Cele mai frumoase povești din zilele noastre, cele care ne trezesc admirație, și chiar invidie sunt cele ale antreprenorilor de succes. Un om de marketing nu este neapărat un antreprenor, dar un antreprenor este întotdeauna și un om bun de marketing.
Aceștia reușesc pentru afacerile lor, ajutați, bineînțeles, să facă marketing care nu pare marketing. Și aici nu este vorba doar despre branding sau zone de marketing ezoterice, greu de cuantificat.
Vă vorbesc din perspectiva de fondator al agenției PePrimaPagina, care, așa cum v-ați dat probabil seama, a început și, în continuare, are ca activitate de bază zona de SEO, adică de optimizare pentru motoarele de căutare.
Vizibilitatea neplătită în online se obține greu și este un proces complex, preponderent tehnic, combinat cu analiză, creare de conținut și cu cea de îmbunătățire a experienței utilizatorilor. Cu toate acestea, consider că noi contribuim în foarte mare măsură la scrierea poveștilor afacerilor care colaborează cu noi.
Mai ales în condițiile existente, orice formă de marketing trebuie să inspire, să câștige încredere și să aducă un beneficiu clar, sprijinind sau generând vânzări. Altfel, să fii doar cunoscut, adică să ai vizibilitate ca afacere, dar fără vânzări …nu ajută pe nimeni.
Deși este la îndemâna oricui, este din ce in ce mai greu să te faci remarcat. Este greu să reușești să câștigi încrederea clientului român, care devine din ce în ce mai sceptic, are un buget limitat, stă prost cu răbdarea, dacă este antreprenor, stă prost și cu personalul…dar, cu toate acestea, țin să vă spun că încă există oportunități, și încă este suficient de mult loc în piață.
Vizibilitatea de valoare este împărțită între câțiva jucători mari și foarte mari din comerțul online, și mai puțin de antreprenori români care nu au fonduri de investiții în spate. Ce se poate face?
În urma pandemiei s-a observat o creștere exponențială a comportamentului de consumator activist, adică acel consumator care este în căutare de alternative locale, de afaceri de familie, de povești de succes autohtone, care sprijină comunitățile din care face parte. Cine va ști să profite de aceste lucruri, va avea de câștigat.
Din perspectiva marketing-ului online, am observat câteva lucruri în cei 7 ani de activitate, care caracterizează piața de comerț online și cea de servicii din țara noastră :
Pentru final, recomandarea mea pentru antreprenori este următoarea: când vine vorba de marketing, nu vă mulțumiți cu puțin, mai ales că mulți promit și puțini livrează! Marketingul de calitate iți poate oferi o imagine foarte clară despre clienții tăi, despre ceea ce iși doresc să vadă și să audă de la tine, pentru că înseamnă, pe lângă creativitate, multă analiză, testare și optimizare.”
Nu ești mulțumit de rezultatele campaniei tale SEO? Vrei să afli ce poți face pentru a-ți imbunătăți performanța strategiei tale de marketing online? Ești la început de drum cu afacerea ta și ai nevoie de ajutor? Scrie-ne pe office@peprimapagina.ro sau sună-ne la 0755 430 685!